Antidot pentru rutina

Am hotarat inca o data sa ma scutur de monotonia in care ma simteam prizoniera si sa imi pun din nou in functiune muschii aventurii, care nu doar ca zaceau amortiti, la un pas de atrofiere, dar incepeau parca sa si doara. Limitati la lumea dintre scaunele gri de lucru, centrii nervosi se tolaneau plictisiti, neavand de ce sa tresara mirati sau luati prin surprindere, intr-un cadru deja mult prea familiar. Mutra acrita a colegei care isi extrage seva valorii de sine din bifatul pe checklist-ul de lucru, dosarele roase la margini de supraexploatare, pana si cafeaua de dimineata si palanetul de visine care foloseau initial ca un artificiu de suportat mai usor inceputul unei noi zile ritualice - devin nuante ce se modifica aproape imperceptibil pe acelasi registru repetitiv.

Cu totii avem, constient sau inconstient, metodele noastre de a ne lupta cu plictiseala si rutina. Nu dispretuiesc rutina, o respect, fiindca stiu ca ea ne defineste. Insa rutina are si prostul obicei de a limita, de a ne prezenta acelasi orizont plat zi de zi, de a ne inhiba creativitatea. Desigur, strecuram din cand in cand cate un element care sa dea un aer de noutate, poate o carafa de limonada printre agendele plictisite rasfirate pe biroul de lucru, o noapte motaita sub cerul liber, o dupa amiaza in hamac. Insa uneori avem nevoie sa o luam de guler si sa o scuturam cu putere, sa ne descatusam total de rutina, pentru a ne descoperi pe noi insine, altfel.

Cu rucsaul in spate, alimentat cu echipamentul de ski si cateva itemuri razlete de vara, cu claparii atarnand in balanta de extremitatile rucsacului, am pornit din nou, cu gandul sa ma las surprinsa de cea de-a doua experienta francofona. Am asteptat cu sufletul la gura raspunsul afirmativ al viitoarei mele gazde, despre care avea sa se confirme ulerior, stiam prea putine lucruri. Insa perspectiva unei luni in care urma sa framant sub skiuri zapada scartainda a Pirineilor, intalnirea cu protagonistii unor povesti total straine care pentru un moment in univers se contopesc intr-o poveste comuna, si certitudinea unui acoperis deasupra capului imi erau suficiente. Concepusem un plan destul de sigur incat sa cred ca voi petrece timp de o luna intre masivii Pirineilor, dar destul de deschis ca in doar 10 zile sa imi scald privirea in valurile Mediteranene. Destul de deschis incat sa impart un pat "single" de musama intre peretii agasati de un portocaliu violent si respirand miros de peste prajit a caminului de medicina, din inima Marseille-ului. Suficient de deschis incat sa ma cuibaresc sub privirea lui Bob Marley si sub rasuflarea ritmica a prezentei canine acompaniata de miscarile aerate de felina, care se aliasera sa imi vegheze somnul, la picioare, in spatele unei cortine improvizate. Suficient de deschis incat sa admir decorurile gotice alungatoare de demoni a palatului papal in compania vesela cu accente bosniene, intamplator descoperita pe bancile cu aroma de cartofi prajiti McDonald's, in scurtul interval dintre un autobuz si un avion. Destul de deschis incat sa astept pe margine de drum, cautand din priviri o masina fara marca sau culoare, si un cuplu fara varsta. Intr-atat de deschis incat sa plec spre coasta azurita cu spontaneitatea unui drum Cluj-Arad, deschisa sa pornesc inspre implinirea unui vis copilaresc; sa ma fixez fericita in sa, sa dau pinteni, sa merg in trap, sa galopez uitand sa respir. Recunoscatoare, gata sa primesc darul acelor rare momente in viata, cand visul si spontanul se intalnesc, si ti se ofera involuntar, cu marinimie.

Dintr-o data deciziile de zi cu zi si dilemele de genul: pantofii cu picatele sau cei in dungi verzi, zebra sau varianta scurta, pranz la Phi18 sau la Good Food, tolaneala la un film sau o tura prin oras, trec intr-un plan secundar. Ma surprind intrebandu-ma unde voi dormi peste 3 zile, ce masuri iau pentru a calatori in siguranta, cum reactionez in fata unui comportament rasist sau abuziv, cum imi restrang bagajul la maxim, cum ajung la urmatarea destinatie in timp util fara transport public la dispozitie; si intotdeaua: care este planul B?

Astfel, lumea mica inchisa intre peretii transpirati de lucru si cei protectori de acasa, intre sporovaieliile cu prietenii de miercuri seara si pedalatul de fiecare zi, se deschide abrupt deruland epatant scenarii, cadre si povesti noi. Centrii nervosi sunt ghidilati de noutate, se activeaza cu incordare, gata sa interpreteze si sa descopere.

Dupa atata rasfat, sunt gata sa se intoarca supusi la o noua runda de rutina si sa recurga la noi artificii alternative de ameliorare a ei.

Nu stiu cum se face ca imi place rutina, dar si mai mult imi place sa o iau de guler si sa o scutur bine, pana mi se face iar dor de ea.

Read More

Despre Managementul Prost (Inteles)

Daca ai avut nesansa sa calci intr-una dintre firmele cu un management defectuos, cu siguranta te-ai confruntat cu o serie de probleme pe care poate nu ai stiut cum sa le interpretezi. Nu exista management perfect, pentru ca este uman. Dar daca mediul de lucru sufera din prea multe puncte de vedere, este timpul sa iti pui intrebari cu privire la cauze si sa pui in balanta motivul pentru care inca te aflii acolo.

Cum stii ca esti in locul nepotrivit? Cum recunosti un management defectuos? Cand e timpul sa “intorci spatele” unei firme care nu isi valorizeaza angajatii? 

Mai intai sa clarificam la ce ma refer cand vorbesc despre un management defectuos.

Sa pornim simplu de la definitia managementului si a imaginii a ceea ce ar trebui sa fie cu adevarat un manager. O definitie care poate sumariza acest concept: “actiunea de coordonare a eforturilor personalului de a atinge rezultatele si obiectivele propuse folosind resursele existente in mod eficient”.

Accentul cade in definitie, si ar trebui sa cada si in realitate pe factorul uman. Resursa umana este cea mai importanta, deoarece ea intr-adevar poate face diferenta. Comparand doua entitati care dispun de aproximativ aceeasi capacitate de capital, diferenta va fi simtita la nivelul fortei de munca. De aceea accentul managementului ar trebui sa cada pe motivarea angajatiilor si creerea unui mediu cat mai atractiv in care acestia sa “isi puna la bataie” potentialul lor la maxim. In timp ce capitalul nu este usor  modificabil, este supus deteriorarii in timp, resursa umana poate fi modelata, este flexibila si cel mai important, isi creste constant valoarea in timp, crescand astfel si valoarea organizatiei. Devine evident, pe langa ceea ce manualele de economie ne spun, ca componenta umana este elementul cel mai valoros care influenteaza productia si succesul unei afaceri.

Cum se numeste asadar un management care nu stie sa isi aprecieze si sa isi valorizeze cea mai importanta resursa pe care o are? La ce ma refer cand vorbesc despre un management prost inteles? Voi puncta cateva dintre greselile majore pe care un management ineficient le face, sau altfel spus, voi descrie cateva simptome clare a managementului care in timp isi auto-saboteaza activitatea.

1. Uciderea creativitatii si depersonalizarea

Ma intreb daca v-ati confruntat vreodata cu dorinta managementului de uniformizare a angajatilor, sau a sindromului “trasul la xerox”. Managementul pleaca de la "imaginea angajatului ideal” si ar dori multiplicarea acestuia in locul tuturor celorlalti angajati, deoarece considera ca este modelul cel mai eficient pentru organizatie. Ceea ce nu constientizeaza este ca fiecare angajat are un set de puncte tari care le intrec pe ale celorlalti, si ca aceste puncte tari identificate pot fi intarite si folosite in scopul comun al organizatiei. Ceea ce uita acest management este ca diversitatea este un puncte forte intr-o organizatie. In locul acestei straduinte de a uniformiza si de a repeta un model, ar fi mai util ca efortul sa fie condus inspre identificarea punctelor forte ale fiecarui angajat si fructificarea acestora. Aceasta incercare de uniformizare poate fi perceputa de catre cei asupra carora se rasfrange ca o tentativa de depersonalizare. Munca nu ar trebui sa depersonalizeze o fiinta umana, ci ar trebui sa ii puna in valoare atuurile, facand-o sa creasca si sa fie consistenta cu ea insasi. In momentul in care o persoana simte ca munca nu face asta, va intampina probleme in a fi motivata si de a se identifica cu scopurile organizatiei.

2. Inabusirea motivatiei prin lipsa de profesionism sau abuz psihologic

Cum se comporta un management care nu intelege beneficiile diversitatii? Ajunge sa faca presiuni asupra angajatiilor in loc sa utilizeze tehnici de motivare. In locul unei strategii de motivare prin metode constructive, recurge la aplicarea de presiuni care pot avea ca rezultat un stimulent imediat, de scurta durata (datorat dorintei angajatului de a se conforma si de a da rezultatele asteptate), insa pe termen lung ucid motivatia angajatului (rezultand in dorinta acestuia de a schimba cu prima ocazie locul de munca). Aceste tehnici de presiune iau diverse forme. Un astfel de factor de presiune demotivant este oferirea de feedback negativ lipsit de tact. Formularea unor propozitii acuzatoare, cu caracter depreciativ la persoana angajatului da dovada de lipsa de profesionalism. In loc sa se accentueze ceea ce poate fi imbunatatit si mijloace de perfectionare a metodelor de lucru, angajatul este atacat la nivel personal, punandu-se in evidenta defecte personale sau generalizari despre munca prestata. In loc ca eforturile sa fie canalizate inspre potentialele modalitati de eficientizare a unei situatii particulare, feedback-ul contine afirmatii negative legate de prestatia in general, ceea ce demotiveaza angajatul si ii induce o stare defensiva.

Aceste presiuni pot fi generate de incapacitatea managerului de a intelege efectele unei astfel de abordari sau in unele cazuri, in mod voit, dorindu-se intimidarea angajatului. Indiferent de ce sta in spatele acestei abordari, ea este nociva atat pentru persoana vizata de feedback, cat ulterior si pentru firma, deoarece acesta va afecta negativ performanta angajatului prin demotivare. 

Aceasta problema rezulta si din dorinta managementului de a avea rezultate rapide, neavand rabdare ca angajatul sa se dezvolte intr-un ritm normal. Aceasta dorinta de “imediat” intra in conflict cu investitia in resursa umana, care presupune eforturi sustinute in prezent pentru a obtine rezultate in viitor. Bineinteles, se poate ajunge la un sistem eficient de stimulare continua prezenta, cu focus pe viitor. Insa in momentul in care perspectiva pe viitor este inexistenta, se fac greseli si presiuni si rezultatul va fi dezastros pe termen lung.

3. Incurajarea unui mediu ostil si incitarea personalului 

Daca te afli intr-o firma in care managementul pare sa sufere de simptomele de mai sus amintite, insa inca nu esti convins ca ar trebuie sa faci o schimbare, iti propun sa analizezi urmatorul aspect: sunt eforturile managementului orientate spre crearea unui mediu de lucru placut prin intarirea relatiilor interpersonale?
De multe ori atmosfera este influentata de ceea ce transmite managementul angajatilor lor. Am fost surprinsa sa constat ca in unele situatii, nu doar ca eforturile in acest sens sunt inexistente, dar managementul incurajeaza un mediu ostil intre angajati, angajandu-se alaturi de acestia in discutii nepotrivite care vizeaza alti angajati, creand astfel un mediu deschis de marginalizare si chiar atac la persoana. 

Un alt aspect care duce la crearea de tensiuni intre angajati este inexistenta unui cadru obiectiv si clar de analiza a performantelor angajatilor si de promovare a acestora. Un sistem haotic de promovare care se ajusteaza in functie de nevoile imediate ale firmei (influentat adesea de fluxul mare de personal) este inevitabil un factor provocator de nemultumiri printre angajati. Acestia sunt tinuti intr-un loc sau sunt incarcati cu sarcini care intrec nivelul lor de expertiza (ca volum si/sau ca dificultate) in functie de situatia in care se afla firma la un moment dat.  Astfel, angajatii care raman pentru o perioada mai lunga in firma observa diferentele de tratament aplicat angajatilor in diverse etape ale firmei si discrepantele intre masurile aplicate. Acest lucru nu ar fi neaparat o mare problema daca ar exista un sistem functional de evaluare si promovare care evolueaza de-a lungul timpului, fiind imbunatatit. Insa, cand un astfel de sistem nu exista, firma trece constant prin schimbari bruste, pierderi de personal si prin perioade critice prin care se doreste o stabilizare de moment a crizei. Managementul devine un strateg permanent de aplanare a situatiilor de criza, concentrandu-se cum sa “isi salveza aparentele” si sa remedieze situatia. Atunci incep restructurarile fortate si pomparea sarcinilor unor angajati inca nepregatiti, atentia fiind total deviata de la motivarea angajatilor si investitia in ei. Bineinteles, asta aduce dupa sine rezultate defectuoase si greseli din partea angajatilor supraincarcati si stresati, iar eforturile se concentreaza in mascarea sau indreptarea acestora. 

4. Neaprecierea efortului angajatului si supradimensionarea greselilor

Un alt criteriu prin care se poate stabili maturitatea managementului este modul in care stie sa isi manifeste aprecierea fata de eforturile angajatului si sa se raporteze la greselile pe care le savarseste. Contruind pe modelul deja mentionat, dupa o perioada de stres si supraincarcare, angajatul ajunge intr-un anumit moment sa comita o greseala. Daca raspunsul va consta intr-o exacerbare a efectelor "devastatoare" a greselii, in locul unei solutii contructive de rezolvare prin colaborare si sprijin reciproc, angajatul se simte tradat. Dupa toate eforturile depuse si valoarea adusa care nu a fost explicit apreciata, un element izolat de esec este intampinat cu o critica puternica si demoralizatorare si chiar cu discreditare in fata altora. Consecintele sunt prezivibile.

Asa cum am mentionat deja, feedback-ul constructiv este un instrument eficient in cladirea de incredere reciproca si in stimularea angajatului. Feedback-ul pozitiv trebuie sa existe, la fel cum feedback-ul negativ trebuie sa fie abordat cu tact. 

Daca descoperi aceste simptome la locul de munca si le-ai simtit consecintele, nu te lasa amagit. Situatia nu se va schimba daca iti dublezi efortul si nici daca stai ore suplimentare in mod voluntar.

Daca simti ca potentialul creativ sta latent si este inhibat, daca simti ca te depersonalizezi prin campanii strategice de “uniformizare”, daca in locul rezolvarii problemelor in mod constructiv esti atacat, daca mediul incurajeaza dezbinarea intre colegi, daca sistemul de evaluare si promovare este unul haotic si spontan, daca eforturile sunt trecute cu vederea iar greselile supradimensionate, atunci este clar. Esti condus de persoane care nu stiu sa aprecieze personalul si prin urmare esti o victima a unui sistem defectuos. 

Cand ajungi la aceasta concluzie ce alternative ai? Sugerez o singura alegere favorabila: fa un pas marca Monty Python spre “EXIT” si fa-o cu incredere!

Read More

Testul prajiturii

Testul prajiturii. Imagineaza-te la varsta de 5 ani. Esti pus intr-o camera in care se afla doar o masa pe care se serveste o prajutura delicioasa, din punct de vedere vizual si olfactiv teribil de tentanta. Ti se spune ca, daca vei astepta 15 minute fara a te atinge de prajutura, vei primi ca si rasplata inca altele trei! Esti lasat apoi singur in camera, tu si..prajitura. Ar mai fi ceva pe farfurie dupa cele 15 minute?:)

Citeam zilele trecute despre Inteligenta Emotionala si ce presupune ea din cartea lui Daniel Goleman. Una dintre ideile care mi-au atras atentia in special este modul in care lumea emotiilor si capacitatea de a le stapani sunt intr-o proportie covarsitoare influentate de perioada primilor ani de viata. E in acelasi timp fascinant si descurajator sa stii ca traiectoria stabilitatii emotionale a unui adult depinde atat de mult de factori pe care nu ii determina el insusi, ci i-au fost “haraziti” - o parte prin predispozitia genetica si, cu un si mai mare efect, prin talentul parintilor de a le modela un echilibru emotional. De exemplu, genetic, in functie de predispozitia creierului si a excitibilitatii o parte a acestuie (partea lombara frontala) oamenii pot sa simta un disconfort emotional (datorat excitabilitatii mari al lobului stang frontal) atunci cand intalnesc elemente sau circumstante noi, si isi manifesta acest proces fiziologic prin timiditate. Educatia parintintilor insa poate determina o confruntare a acestei timiditati prin expunerea copilului la astfel de situatii care genereaza timiditatea si incurajarea copilului sa le depaseasca singur. Expunerea la diverse situatii si gasirea propriului mijloc de a isi calma starea de discomfort, il face pe copil sa gaseasca ulterior, si in alte circumstante ale vietii, modalitati mai rapide si eficiente de a se adapta si de a reactiona pozitiv.  Acesta ar fi doar un exemplu al influentei pe care parintii pot ajuta copilul sa isi intareasca siguranta in sine si in capacitatea de a infrunta obstacole in viata.

Din comportamentul copilului chiar de la varsta de 8 luni se pot deja citi unele predispozitii a unui copil de a realiza mici actiuni cu incredere sau nu, iar la varsta de 4 ani se poate estima daca un copil are sanse mari de a provoca in viitor acte de delicventa si daca are putere de concentrare si perseverenta. Influenta parintilor asupra acestei lumi emotionale care va influenta ulterior capacitatea sociala si calitatea relatiilor interpersonale a copilului devenit adult, si prin urmare o stare sanatoasa emotionala a acestuia, este atat directa cat si indirecta. Modul in care acestia ii raspund copilului la “micile” lor probleme sau suparari emotionale, modul in care ii ajuta sa se inteleaga pe ii insisi, propria lor inteligenta emotionala (a parintilor) si raportul dintre ei sunt puncte esentiale. 

Una dintre caracteristicele unei famillii care nu ofera un sprijin emotional functional este acela in care parintii isi disciplineaza copiii in mod capricios, in functie de starile de spirit trecatoare. Pedeapsa nu mai este o consecinta a faptei propriu-zisa, ci a felului oscilant de a se simti a parintilor. Astfel, copilul primeste mesaje distorsionate si isi construieste o lume in care nu exista incredere in cei din jur. 

Citind despre diferentele dintre copii si ulterior adulti, care se formeaza datorita influentei parintiilor, mi-am adus aminte de ideea lui Randy Pausch din cartea “The Last Lecture” prin care spunea: “la nastere am castigat lozul parintilor”. Inspirata de remarca sa, eu nu pot decat sa fiu multumitoare ca sunt printre cei care au castigat si ei lozul, de fapt lozul cel mare - lozul parintilor intelepti.

...Cat despre prajitura? Studiile efectuate asupra participantilor in experiment, care au fost urmariti de-a lungul vietii pana la varsta adulthood-ului, atesta ca cei care si-au amanat impulsul si au asteptat cele 15 minute au devenit persoane mai realizate (bineinteles foarte debatable acest concept de “realizat” - in experiment se refera la nivelul de studii si rezultatele academice avute). Amanarea unui impuls sau placeri imediate pentru realizarea unui scop in viitor este (fara prea mare mirare) un semn al reusitei.

Imi permit sa vin cu o parere de psiholg amator si sa afirm ca: inca mai putem sa ne facem testul “prajiturii” si cat de multe alte “obiecte ale atractiei imediate” putem sa asternem pe tava... 

Read More

L'elegance du Herisson - Muriel Barbery

Incerc sa realizez ce anume m-a fermecat si m-a prins iremediabil la aceasta eleganta aricioasa. Cred ca in primul rand este vorba de stil. Mai mult decat ceea ce doreste sa transmita, mai mult decat teserea atat de formidabila a persoajelor, este stilul. Si este un astfel de stil pe care nu l-am putea descrie mai bine decat prin rezumatul propriu autoarei, este un stil imbibat de eleganta ariciului. Un stil direct, franc, fara menajamente, plin de amuzament si un adanc spirit critic, prin care se tes idei originale si sensibile.

Cred ca cel mai bine as putea descrie Eleganta ariciului ca o fabula filozofica. Lumea vazuta si analizata din prisma a doua personaje care traiesc in acelasi timp doua realitati aparent complet diferite - realitatea statutului social, realitatea varstei - si totusi aceeasi realitate - realitatea insingurarii datorata incompatibilitatii cu contextele la care au fost destinate. Una dintre personaje, o fetita supradotata varstei ei, se confrunta cu convingerea inutilitatii existentei si pleaca intr-o calatorie filozofica proprie prin care incearca sa isi confirme aceasta redundanta existentiala. Personajul numarul doi, o femeie in varsta si o portareasa isi creaza un sistem de autoaparare si se straduieste sa se conformeze imaginii standard de "simpla portareasa si nimic mai mult" cu care sunt cu totii obisnuiti, fara sa deranjeze in vreun fel obisnuinta si imaginatia celor din clasa superioara carora le serveste. Refugiul celor doua personaje in contemplarea frumosului, a vietii si a artei le aduce consolare. Intalnirea dintre ele rezulta intr-o culminare a confruntarilor lor: un schimb de macaz asupra perceptiei valorii vietii si o infruntare a trecutului si a temeriilor pe care acesta le-a sapat adanc.

Recomand cu toata caldura aceasta carte pentru toti cei care sunt gata pentru un ingenios melanj de interpretare psihologica, umor, cugetare filozofica, sensibilitate.

"Cei care, ca mine, sunt inspirati de maretia lucrurilor marunte, o urmaresc (frumusetea) pana in miezul neesentialului, acolo unde imbracata in hainele de fiecare zi, tasneste dintr-o anumita randuiala a lucrurilor obisnuite si din certitudinea ca este asa cum trebuie sa fie, din convingerea ca asa este bine."

"Gandindu-ma astfel, in seara aceasta, cu inima si stomacul zdrobite, imi spun ca, in cele din urma, poate ca asta e viata: multa disperare, dar si cateva momente de frumusete in care timpul nu mai este acelasi. E ca si cum notele muzicale ar face un fel de paranteze in timp, o suspensie, un altundeva chiar aici, un intotdeauna in niciodata. Da, asta e, un intotdeauna in nicioadata.."

Read More

Realitatea primei zile..dupa vacanta

Ochii grei si bulbucati, de somn, de prea multe vise, de realitatea care se deschide in fata lor azi - incert. Insa un lucru este clar. M-am trezit neobisnuit de devreme si imploram somnul sa nu ma abandoneze asa de devreme, sa mai se cuibareasca putin peste gandurile de dimineata. Urechile mele se ciulesc cu incapatanare sa distinga clopotele berneze care bat cu precizie (ca si o treime din ceea ce e pur bernez) si cu vigoare, spargand de dimineata linistea firesc...berneza. Concentrarea pare in zadar, la fel ca si pledoaria mea in fata somnului - dure acorduri de scartaieli cauciucate lasa dare de benzina pe nervul cohlear, suficient cat sa ia din nou foc gandurile ghiduse. Urmeaza binecunoscuta lupta intre ratiune si dorinta de a mai prelungi inca pentru "inca un minut" la nesfarsit..cea mai dulce parte a somnului, semi-constient. Desi puteam jura ca cea dintai e mai puternica, totusi eforturile imi sunt rasplatite si pornesc in cercuri complet haotice zilnicul ritual matinal. Ma bucur ca e una dintre diminetile in care hainele pe care le aleg din prim impuls, raman trufase si scutite de umilinta de a fi lepadate fara mila in detrimentul unor compatrioate - vecine pe raft. Sfarsesc ritualul, si grabesc pasul. Alerg in  pantaloni scurti, desculta, sar  pe bolovanii fierbinti gata sa imi racorasc calcaiele in marea translucida. Cu coada ochiului observ lumina rosie, imi aranjez rochita si traversez cuminte, cand lumina coboara dupa obicei doua trepte. Marea ingheata si se preschimba in blocuri si schele, bolovanii se inalta si incep sa calce apasat in toate partile.

Cateva fete pe care le anticipam inca de dimineata si pe care vroiam sa le aman, imi zambesc prieteneste. Sute de fete straine ma privesc incapatanate, cu nepasare sau cu curiozitate. Le raspund cu curiozitate sau nepasare, si merg mai departe. Acest joc se prelungeste, se repeta, iar eu nu pot decat sa zambesc si eu prieteneste. Ma asez pe scaunul pe care sunt condamnata pentru mai bine de o jumatate de zi. Imi accept cu resemnare destinul. Degetele imi fug delirant pe aceste patratele insemnate care ghidila simtul tactil a unei intregi lumi. Intorc pagina dupa pagina, varfurile degetelor se contopesc cu celuloza. In fata ochilor se perinda fara numar nume - nume hazlii, nume familiare, nume anonime, nume de oameni, nume de companii, nume de joburi, nume de localitati, nume importante azi, si nimeni maine. Imi mijesc ochii, linii negre se risipesc, nume celebre se mazgalesc in colturi. Din cochilie de scoica se inala Venus, in timp ce vanturile amenintatoare si zeita anotimpurilor o incadreaza amenintatoare si protectoare. Primavara se dezlantuie. Chipurile austere a sfintilor nu ma privesc niciodata, suferinta lor devine suferinta mea. Imi zvacnesc tamplele, ochii uita sa clipeasca, lipiti de plasma, picioarele amortite se infig in podeaua de la etajul trei. Dar ele de fapt coboara scari de marmura si se pierd pe culoare si pe strazi obosite de un asa trecut si totusi mereu primitoare. Ma scald in lumina si in soare, si vreau sa raman aici.

Dar sunt aici.

Read More

Fragments from a Jew Hating History

Poland, Europe

It took a world war and an approximately six million Jews lives taken to shed a light on a history of jew hating. It has been a period of more than 700 years through which the Jews have been subjected to persecution of one kind or the other - from maltreatment and anti-Jewish law inforcement to mass murder. Jews originally came to Poland to escape the persecution of the Crusades, they came from Germany, Austria and Bohemia before the sword of "holy" purification. Their original flight here was followed by different forms of persecution and false accusations. They were accused of ritual murder and witchcraft and were loathed as business competitors, they were forced to wear a yellow badge to identify themselves as a race apart, they were relocated and crammed into ghettos, walled in and consequently socially isolated. There was a Jew's tax and furthermore they were prevented by law from possessing land or belongings and from practicing dozens of trades and crafts in which they might offer significant economic competition. Periodically hysterical mobs swept into the ghettos and pounced upon Jews, whipping and killing them, smashing their homes and their belongings. Among all these occasional episodes there were some events that particularly stand out as climax of Jew hating. So is one Easter week when, after a series of tribulations, mobs ran tharough the streets dragging each jew and his family from heir homes, trying to force them into being baptised. Those who wouldn't accept were killed on the spot. Another climax was reached in 1648 (after 400 years of Jewish baiting) during a Cossack uprising, half a million Jews were slaughtered. The frenzy of the slaughterers was such that Jewish infants were often thrown into pits and burned alive. Jew beating became an accepted, if not a honorable pastime of the Poles.

The Dark Ages which came to an end in Western Europe seemed to linger on over the Polish ghettos. The terrible tragedy of 1648 along with continuos hundred years of persecutions derived in strange phenomena within the ghetto walls: the so "self-styled messiahs", the Jewish mystics (Cabala) - a cult dedicated to finding Biblical explanations for the prolonged centuries of suffering through mystical interpretations and numerology, the Hasidim - who withdrew from the rigors of normal life and lived only for study and prayer. Through different methods they were actually lifting themselves from the agony of reality and loosing themselves into religious ecstasy.

There were also periods of enlightenment when the burden eased and laws relaxed. It was not the case of 1939. Poland is now a republic and 3 million Jews live inside its borders. Still there are unequal taxation and economic strangulation. Jews are still blamed by the Poles for causing floods when rained and drought when dry. Since 1936 there have been anti-Jewish rioting - hoodlums specialized in smashing Jews' shops and cutting Jews beards. Same year, Germany invades Poland and rips it to shreds in 26 days. New german laws are levied against the Jews. Worship is forbidden, travel limited, taxation excessive, participation to public offices, public areas and education institutions interdicted. With the restrictive laws Germany fostered a campaign of "enlightenment" for the Poles. Germans claimed that the German invasion was designed to save the Poles from "Jewish Bolsheviks"(this way the Jews were seen responsible for the war). There was also anti-Jewish propaganda as posters depicting Jews raping nuns and others scenes of Jewish "depravity". Beard cutting, profaning synagogues and public indignities against the Jews were encouraged.

Different nazi theories of how to solve the jewish problem were advanced. Ghettos were revived along with the resettlement program. Germans organised for the final solution in different units: SD and SS troops; Action Commandos; Special Action Groups. The well known Einsatzgruppen (The Special Action Groups) swept into Poland, the Baltics and Rusia on their mission. First they acted under a certain standard pattern - they rounded up Jews, took them to isolated area, forced them to dig their own pits, dictated them to kneel and shot them. The climax of their activity took place in Kiev, in BabiYar suburb, where 33 000 were shot over immense pits in just 2 days. Strangely, no opposition was met among the local population, who particularly shared Germans' feelings toward the Jewish population. 

Soon these methods were considered insufficient - too slow and clumsy for the overall plan of genocide. The next methods consisted of gas vans and gas chambers in concentration camps, more efficient in mass extermination. Poland is known for the first concentration camp Treblinka the forerunner of later more masterly models. 

Day of Tisha B'Ab - annual holiday commemorating the destruction of the Temples by the Babylonians and Romans in Jerusalem. Tisha B'Ab 1994 coincided with a major step in the final solution of the "Jewish problem", when there was organized the first deportation to Treblinka from the Warsow Ghetto. Here no uprising was staged because of Polish apathy and lack of support outside the ghetto, a contrastant image in comparison with other states. In France, the Vichy Government refused to turn over the French Jews to Germans. In Holland, unanimous feeling of the citizens was to hide and protect Jews. In Denmark, an exceptional, impressive case, the King Christian openly defied German edicts and Danes evacuated their entire Jewish population to safety in Sweden. There was though an effort of fighting from inside the ghetto, the ZOB - combined organizations forces of Jews in the ghetto. They fought in several rounds and defied German forces to their last men. 

Germans rounded up and sent to Treblinka more amd more Jews, until in the winter of 1943, out of 500 000 that were initially in the ghetto, there were left only 50 000.

Russia

The so called Jewish Pale of Settlement was established in 1804 as the only place where Jews could reside. The Pale of Settlement comprised the western part of Russia which included Bassarabia, Ukraine, the Crimea and parts of White Russia. It was in fact an enormous ghetto with Moscow and Petrograd off limits, except to a few wealthy Jews who could bribe into sending a son or a daughter beyond the boundaries. 

Jews firstly settled in the Crimea area in the 1st century, when the Khazars were ruling the area. They adopted Judaism as their religion and shortly the Khazars kingdom was in fact a Jewish state. By the 10th century, the Russians in the north ascended to power, swept down on the Khazars, dispersed them to oblivion and began a record against the Jews. While Russia arose to power, the "flaming sword" of Islam came from the south and Moslems held parts of Russia. During these times, Jews knew their greatest time of peace and prosperity, because Jews had been a potent factor behind the rise of Islam. 

With the final defeat of the Moslems, full power over Russia went to the Czars and the Greek Church and Jewish "heretics" were burned by the hundreds during the Middle Ages. During these times, the peasantry who was largely uneducated and ignorant was well instructed in the fable that the Jews were magicians and witches and used Christian blood in their rituals. 

Centuries of unrelieved abuse reached a peak during the reign of Catherine I. A series of pogroms were released against those who would not accept the Greek Orthodox religion. But the sustained attempts to convert the Jews failed utterly, so Catherine I decided to expel 1 million Jews from Russia. Most fled to Poland. After this episode, it came an era of war and conquest in which Poland was conquered and reconquered, partitioned and repartitioned, so that Catherine II came to inherit 1 million Jews who had been previously expelled by her predecessor. These events lead to the establishment of the Jewish Pale. In 1827 Jews were driven from smaller villages into the overcrowded Jewish quarters in the larger cities. There was no social and very little commercial interaction between the Jewish communities and in the Pole and the Russian people. The only regular visitor from outside was the tax collector who frequently made off with anything from candlesticks to beds, pillows, shoes or other goods. Isolated from the larger sociaty, the Jews had little or no loyalty for "Mother Russia": their written and spoken language was Yiddish (a bastard German), not Russian; the language of prayer was ancient Hebrew; they dressed distinctively with long coats, black hats, side curls.

Community life pivoted around the Holy Laws, the synagogue and the Rabbi, which was a teacher, judge, spiritual leader and administrator of the community at the same time. He was a great scholar and his authority was rarely questioned. They organized their own government under the overall leadership of rabbis. They had lay offices and wardenship, Biblical and Talmudic societies, organizations taking care of orphans and poor girls, societies taking care of the sick, lame and aged, and a score of synagogue posts (psalm readers, administrator over ritual bath, summoner etc). Charity was of utmost importance between them, it was the eleventh unwritten commandment - the poor donated to the poorer. Their lives revolved around religious customs and holidays, around songs and prayers and their Holy books: the Talmud (great collection of laws and customs that contained detailed information for every aspect in a Jew's life - from social behavior to personal cleanliness); the Pentateuch or Torah - the 5 books of Moses, considered the holiest of all books and works; the oral laws of Mishnah; Midrash - folk legends, wise sayings, commentary on Bible; Cabala - the book of mystics. Great post-talmudic scholars - Moses Maimonides and Rashi were also influential through their teachings. On Sabath, a horn would be heard in the ghetto, there were candles lit and reciting of benedictions, ritual baths and the custom of sharing the meal with the poorer. 

Read More

Exodus - by Leon Uris

For all those who flirt with history but find it a little hard to digest it from history books, there are the semi fictional historical books. In other words you get an infusion of history while you still feel the blueprint of the author who inserts through the lines episodes of trivial suspense. This is also the case of Exodus - by Leon Uris, in my opinion a book that is definitely worth reading for a series of reasons. In an uniquely precise manner it presents the evolution of the second world war, giving an overall perspective of the socio-political context and of the germing conflicts that stood at the root of its outburst. Even though it narrates the different stories of a series of fictive characters, the author manages to avoid chopping up the historical value of the book. The historic events are not presented liniarily but more intermingled, which boosts the suspense but at the same time still keeps a clear and logical pattern which enables the reader to mentally visualize the sequence of events.

The book tells the story of decades of persecution that were held against the Jewish communities in different parts of the world a long time before the outburst of the war. It locates dramas that took place in tsar-ruled Russia, Poland and the western Europe over years and Jewish migrations from one place to another in an seemingly futile struggle to find their place and their identity. It depicts the shocking climax of the jewish massacres with the rise of the fascist rule in Germany during the Second World War, the methods of extermination and the reactions of different nations to the nazi plans. The storyline goes on with the return of the Jews in the promised land, the several waves of Aliyah Beth and their strive in building up again a national identity through the redemption of land under the turkish rule and then under arab hostility. One of the most gripping parts of the book is the episode of land redemption and the establishing of the first settlements which take the form of kibutz and moshad. The rigidity of life, the unshaken determination and inhuman drill in reviving the barren lands and transforming them into blossoming, luxurious fields give the Jews little by little the right to regain their pride and autonomy. The repatriation scene reveals episodes of conflicts between arabs and new comers in the land and diplomatic international efforts or guerilla based wars sustained for attaining the ultimate scope - the reborn of the Jewish state. 

One thing though that I disliked in the author's approach is his lack of neutrality. There are passages that obviously reveal a taking side of the jews and a critical approach of the arab world, although there are fragments that tend to equilibrate the tone and to instill neutrality. There are evident writing strategies that diminish jewish flaws and magnifies arab lack of strategy, overdraws arab corruption and a sense of degradation (equally at a moral and a common sense level).

For all those who do not have the time to read the book but are interested in facts about the prolonged Jew Hating History, I wrote a few episodes that I consider relevant to it. You can find them in my Historical Pages.

Read More