Ochii grei si bulbucati, de somn, de prea multe vise, de realitatea care se deschide in fata lor azi - incert. Insa un lucru este clar. M-am trezit neobisnuit de devreme si imploram somnul sa nu ma abandoneze asa de devreme, sa mai se cuibareasca putin peste gandurile de dimineata. Urechile mele se ciulesc cu incapatanare sa distinga clopotele berneze care bat cu precizie (ca si o treime din ceea ce e pur bernez) si cu vigoare, spargand de dimineata linistea firesc...berneza. Concentrarea pare in zadar, la fel ca si pledoaria mea in fata somnului - dure acorduri de scartaieli cauciucate lasa dare de benzina pe nervul cohlear, suficient cat sa ia din nou foc gandurile ghiduse. Urmeaza binecunoscuta lupta intre ratiune si dorinta de a mai prelungi inca pentru "inca un minut" la nesfarsit..cea mai dulce parte a somnului, semi-constient. Desi puteam jura ca cea dintai e mai puternica, totusi eforturile imi sunt rasplatite si pornesc in cercuri complet haotice zilnicul ritual matinal. Ma bucur ca e una dintre diminetile in care hainele pe care le aleg din prim impuls, raman trufase si scutite de umilinta de a fi lepadate fara mila in detrimentul unor compatrioate - vecine pe raft. Sfarsesc ritualul, si grabesc pasul. Alerg in  pantaloni scurti, desculta, sar  pe bolovanii fierbinti gata sa imi racorasc calcaiele in marea translucida. Cu coada ochiului observ lumina rosie, imi aranjez rochita si traversez cuminte, cand lumina coboara dupa obicei doua trepte. Marea ingheata si se preschimba in blocuri si schele, bolovanii se inalta si incep sa calce apasat in toate partile.

 Cateva fete pe care le anticipam inca de dimineata si pe care vroiam sa le aman, imi zambesc prieteneste. Sute de fete straine ma privesc incapatanate, cu nepasare sau cu curiozitate. Le raspund cu curiozitate sau nepasare, si merg mai departe. Acest joc se prelungeste, se repeta, iar eu nu pot decat sa zambesc si eu prieteneste. Ma asez pe scaunul pe care sunt condamnata pentru mai bine de o jumatate de zi. Imi accept cu resemnare destinul. Degetele imi fug delirant pe aceste patratele insemnate care ghidila simtul tactil a unei intregi lumi. Intorc pagina dupa pagina, varfurile degetelor se contopesc cu celuloza. In fata ochilor se perinda fara numar nume - nume hazlii, nume familiare, nume anonime, nume de oameni, nume de companii, nume de joburi, nume de localitati, nume importante azi, si nimeni maine. Imi mijesc ochii, linii negre se risipesc, nume celebre se mazgalesc in colturi. Din cochilie de scoica se inala Venus, in timp ce vanturile amenintatoare si zeita anotimpurilor o incadreaza amenintatoare si protectoare. Primavara se dezlantuie. Chipurile austere a sfintilor nu ma privesc niciodata, suferinta lor devine suferinta mea. Imi zvacnesc tamplele, ochii uita sa clipeasca, lipiti de plasma, picioarele amortite se infig in podeaua de la etajul trei. Dar ele de fapt coboara scari de marmura si se pierd pe culoare si pe strazi obosite de un asa trecut si totusi mereu primitoare. Ma scald in lumina si in soare, si vreau sa raman aici.

 Dar sunt aici.